Anseriformes > Anatidae > Specia Anser albifrons
Expand pic

Gârliţă mare

Anser albifrons

Deschide galerie
Foto: Sebastian Bugariu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulAnseriformes

FamiliaAnatidae

Specia Anser albifrons

Descriere

Gârlița mare este o specie de gâscă de talie mare. Penajul este în majoritate gri cu maroniu și are o pată albă care înconjoară baza ciocului rozaliu. Coada este închisă la culoare cu o dunga alba la vârf. Pieptul este mai deschis la culoare iar pe abdomen are pete negre mari (la juvenili pieptul este nemarcat). Picioarele sunt de culoare portocalie. Lungimea corpului este de 64-78 cm și are o greutate medie de 1800-3600 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 130-160 cm.

Etimologia denumirii știintifice

Numele de gen (Anser) este denumirea latină a gâștelor, iar numele de specie provine din cuvintele latine albus - alb și frons - frunte și se referă la pata albă din jurul ciocului, care este mai pronunțată pe frunte.

Localizare și comportament

Distribuție
Specia cuibărește în zona de tundră din nordul Asiei și al Americii de nord. Exemplarele care cuibăresc în vestul Siberiei migrează pentru iernare în zonele centrale din Europa, de pe țărmul Atlanticului până în zona Asiei Mici. În România iernează de obicei în numere foarte mari, în zonele de câmpie, în special în sud-est. În numere mai mici iernează și în Câmpia de Vest.
Fenologie
Specia nu cuibărește în România, fiind prezentă la noi doar pentru iernat. Sosește începând cu luna octombrie și pleacă înapoi în teritoriile de cuibărire în martie.
Habitate
În zonele de cuibărit preferă tundra deschisă sau cu tufe de mică înălțime, cu zone mlăștinoase, cu ochiuri de apă deschise. Cuibărește atât în zona costieră, cât și în interior. În zonele de iernare, preferă de asemenea zonele joase, de câmpie, bogate în culturi agricole.
Hrană
În teritoriile de cuibărire se hrănește cu specii vegetale din tundra siberiană, iar în cartierele de iernare din sud-estul Europei în special cu materiale vegetale de pe culturile agricole. La început se hrănesc cu boabe (porumb, grâu sau alte graminee) rămase după recoltare (când sunt disponibile) și mai apoi cu frunzele răsărite ale grâului, rapiței sau a altor culturi agricole de toamnă.
Alte informații
În perioada de iernare este o specie extrem de gregară, formând grupuri de câteva mii de indivizi (uneori zeci de mii) care se hrănesc sau înnoptează împreună.

Populație

Populația globală este estimată la 3 100 000 - 3 200 000 de indivizi. Cea europeană cuibăritoare este estimată la 259 000 - 310 000 de perechi. Având o populație atât de mare și un teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este considerată stabilă.

Reproducere

Perioada de reproducere începe la sfârșitul lunii mai / începutul lunii iunie. Femela depune de obicei 5-6 ouă, pe care le clocește singură, mascul apărând teritoriul. Incubarea durează 22-28 de zile. Puii devin zburători la 38-45 de zile. Perechile cuibăresc izolat sau în grupuri laxe (la distanțe de aprox. 50 de m). Cuiburile sunt amplasate direct pe sol, în vegetație.

Amenințări și măsuri de conservare

Specia este amenințată de vânătoare, în special pe rutele de migrație și în teritoriile de iernare, de otrăvirea cu pesticide de pe terenurile agricole. Schimbările climatice o fac vulnerabilă prin restrângerea teritoriului de cuibărit și exacerbarea competiției (dată de extinderea spre nord a altor specii). Alți factori perturbatori sunt degradarea habitatului din zonele umede, care sunt asanate, precum și poluarea cu produse petroliere.

Galerie poze și ilustrații