Descriere
Este o specie de rață de talie mare. La fel ca la majoritatea speciilor de rațe, dimorfismul sexual este accentuat. Masculul în penaj nupțial are capul maroniu-ciocolatiu, cu o dungă albă contrastantă pe lateralele gâtului, iar partea frontală a gâtului, pieptul și abdomenul sunt de culoare albicioasă. Lateralele corpului și partea dorsală au penajul gri cu vermiculații, penele codale centrale sunt închise la culoare și foarte lungi, iar acoperitoarele cozii sunt de culoare neagră. Primarele sunt gri-maronii, iar pe partea interioară a aripii remigele secundare formează o oglindă de culoare verzui-metalizat flancată de o bandă subterminală neagră și o bandă terminală albă, iar în partea superioară, flancată de o bandă ruginie. Picioarele sunt de culoare gri, iar ciocul este gri cu o dungă centrală neagră. Femela de rață sulițar se asemănă cu femela de rață mare, dar are o siluetă mai elegantă, cu gâtul ușor mai lung și mai îngust, coada mai lungă și ascuțită, ciocul gri, penajul de pe cap și gât maroniu-gri cu striații foarte fine, penele de pe flancuri au forma unor solzi rotunjiți de culoare maroniu-deschis cu semiluni mai închise la culoare. Penajul de pe spate este maroniu-gri, pătat, aripile sunt de culoare gri-maroniu, iar oglinzile de pe partea interioară a aripilor sunt de culoare maroniu-bronz metalizat, flancate de o dungă albă fină în partea superioară și o bandă terminală albă, lată. Lungimea corpului este de 50 - 66 cm, anvergura de 80 - 95 cm, iar greutatea este de 850 - 1030 g în cazul masculului și de 735 - 871 g în cazul femelei.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen (Anas) este denumirea latină a rațelor, iar numele de specie provine din cuvântul latin acuta - ascuțit, cu referire la coada lungă și ascuțită a păsării.
Localizare și comportament
Distribuție
Specia cuibărește pe o arie largă la nivel global, ocupând porțiunile nordice și centrale ale Palearcticului și Nearcticului. Iernează în sudul și centrul Americii de nord, nordul Americii de sud, jumătatea nordică a Africii și jumătatea sudică a Eurasiei. În România apare în perioada de pasaj și iernare pe lacurile de la altitudini micii și medii din toate regiunile țării.
Fenologie
Specia nu cuibărește în România, fiind prezentă doar în perioada de pasaj și de iernare.
Habitate
În perioada de cuibărire preferă habitatele acvatice de apă dulce, eutrofice, cu vegetație palustră abundentă, inclusiv zonele mlăștinoase, lacurile din zonele deschise de la altitudini mici și medii și cursurile de râuri. În timpul pasajului și a iernării, apare inclusiv pe ape salmastre, cum sunt lagunele și uneori se hrănește pe terenurile arabile.
Hrană
Rața sulițar se hrănește preponderent cu semințe, tuberculi, rogoz, și plante acvatice. Consumă de asemenea și nevertebrate acvatice (insecte, moluște și crustacee), amfibieni și pești de dimensiuni mici. Se hrănește de obicei în ape puțin adânci, scufundându-și partea superioară a corpului, sau făcând plonjări scurte, dar se hrănește ocazional și pe uscat.
Populație
Populația globală este estimată la 7 100 000 - 7 200 000 de indivizi, respectiv 4 700 000 - 4 800 000 indivizi maturi. Populația europeană este estimată la 210 000 - 269 000 de perechi, iar tendința populațională la nivel european este estimată ca fiind descrescătoare. Populația care iernează în România este estimată la 400 - 1000 de indivizi, tendința populațională fiind deocamdată necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere începe în lunile martie-mai, uneori și început de iunie, aceasta fiind influențată de latitudine. Depune o pontă pe an, două în caz că prima este distrusă, aceasta fiind formată din 6 - 12 ouă (intervalul este de 3 - 14 în America de nord). Acestea sunt clocite de către femelă pentru 21 - 25 de zile și sunt capabili de zbor după 40 - 45 de zile de la eclozare. Cuibul este construit în scorburi superficiale, de obicei în pământ și ascunse în vegetație, fiind căptușite cu iarbă, frunze și alte materiale vegetale.
Amenințări și măsuri de conservare
Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de managementul defectuos al zonelor umede, printre care: pierderea sau degradarea habitatelor acvatice în zonele de cuibărire și în zonele de iernare, industrializarea zonelor de coastă, regularizarea cursurilor râurilor, acțiunile de desecare, incendierea stufărișurilor etc. Alte amenințări sunt: intoxicarea cu plumb în urma ingerării alicelor de plumb, poluarea cu compuși din industria petrolieră etc.
