Foto: Cătălin Fuciu

Descriere

Pasăre necrofagă de talie impresionantă, cu o siluetă de zbor inconfundabilă: aripi lungi, înguste și ascuțite și o coadă foarte lungă, romboidală. Adulții au spatele, aripile și coada de culoare gri-negricioase, iar capul, gâtul și abdomenul sunt de la alb-crem la roșiatic-portocaliu (culoare dobândită prin băi de nămol bogat în oxizi de fier). Prezintă un inel orbital roșu aprins și un smoc de pene negre rigide sub cioc, ce seamănă cu o barbă. Tinerii sunt complet brun-închis/negricioși, cu penajul capului gri-închis. Lungimea corpului este de 100 - 125 cm, anvergura aripilor de 235 - 275 cm, iar greutatea este de  aproximativ 4,5 - 7,1 kg.

Etimologia denumirii știintifice

Denumirea genului, Gypaetus, este o combinație dintre cuvintele grecești gyps (vultur) și aetos (acvilă). Barbatus provine din latină și înseamnă „bărbos”, referindu-se la smocul de pene de sub cioc, cu aspect de barbă.

Localizare și comportament

Distribuție
Răspândit fragmentat în lanțurile muntoase înalte din sudul Europei (Pirinei, Alpi, Corsica, Creta), Africa (Nord-Est și Est, precum și o populație izolată în sud), Orientul Mijlociu și masivele muntoase din Asia Centrală. În România a fost o specie emblematică a Carpaților, însă a dispărut complet la începutul secolului XX (ultimii indivizi fiind împușcați în anii 1930).
Fenologie
Specie strict sedentară. Adulții rămân în teritoriul de cuibărit din mediul montan înalt pe tot parcursul anului, indiferent de severitatea iernii. Tinerii pot efectua deplasări dispersive de lungă durată de-a lungul lanțurilor muntoase.
Habitate
Specie fidelă habitatelor alpine și subalpine (cuibărind de la 1.000 m până la peste 4.400 m în Asia), caracterizate prin abrupturi stâncoase, chei adânci, creste și pajiști alpine unde hrana (cadavrele) sunt accesibile.
Hrană
Specie unică prin dieta specializată aproape exclusiv pe consumul de oase (osteofagie). Hrana constă în proporție de 70 – 90% din oase, măduvă și cartilaje provenite de la cadavre de ungulate (capre negre, mufloni, oi etc.) dar consumă și cadavrele altor mamifere, cum ar fi unele rozătoare (marmota și altele). Oasele mari le lasă să cadă de la înălțime pe suprafețe stâncoase pentru a le sparge în bucăți mai mici, ușor de înghițit.
Alte informații
Zăganul a fost reintrodus în Alpi începând cu 1986, printr-un program internațional bazat pe eliberarea puilor crescuți în captivitate, ducând la refacerea unei populații viabile. Proiecte similare există în Pirinei și sudul Spaniei, iar recent au început inițiative în Balcani (în special Bulgaria).

Populație

Populația globală este estimată la 1.300 - 6.700 de indivizi maturi (statut IUCN global: Aproape amenințat - Near Threatened / NT). Populația europeană este estimată la cca. 600 – 1.000 perechi cuibăritoare (concentrate în Pirinei, Alpi și Creta). În România este o specie complet dispărută din fauna țării, dar recent au fost observați indivizi eratici, pe teritoriul României, proveniți probabil din programele de reintroducere din alte părți ale Europei.

Reproducere

Este o specie teritorială și monogamă (uneori formează grupuri poliandrice). Începe reproducerea foarte devreme (depunerea ouălor în lunile decembrie – februarie), astfel încât eclozarea puilor să coincidă cu topirea zăpezilor și abundența cadavrelor de animale înghețate peste iarnă. Cuibul este masiv, construit din crengi și căptușit cu lână și păr de animale, plasat în peșteri sau pe cornișe stâncoase inaccesibile. Depune 1 - 2 ouă care sunt clocite 52 – 58 zile, însă doar un singur pui supraviețuiește (cainism). Puiul părăsește cuibul la 100 – 130 de zile de la eclozare. În cadrul programelor de marcare și urmărire a zăganilor din Pirinei, s-a observat că păsările încep cuibărirea la o vârstă medie de 10 ani (intervalul 6 - 16 ani), cel mai tănăr individ care a cuibărit cu succes având o vârstă de 7 ani.

Amenințări și măsuri de conservare

Istoric, specia a fost persecutată direct prin împușcare și otrăvire. În prezent, principalele amenințări sunt momelile otrăvite destinate prădătorilor, coliziunea cu liniile de înaltă tensiune și cablurile de transport montan (telegondole/teleschiuri), intoxicația cu plumb și deranjul uman în zonele alpine de cuibărit.

Galerie poze și ilustrații