Descriere
Este o specie de acvilă de talie mare, mai robustă, mai masivă și mai închisă la culoare decât acvila țipătoare mică, dar cu o siluetă în zbor asemănătoare. Penajul adulților este uniform maro închis, adesea apărând negricios de la distanță. Ventral, aripa pare de culoare uniformă, cu subalarele mai închise la culoare decât remigele, sau de culoare asemănătoare, față de acvila țipătoare mică care prezintă contrast puternic între subalarele mai deschise la culoare și remigele întunecate. Tinerii prezintă pete caracteristice, mari, albe-gălbui, ordonate în șiruri transversale pe supraalare, pe spate și pe supracodale, dându-le un aspect pestriț. Lungimea corpului este de 59 - 71 cm, anvergura aripilor de 155 - 180 cm, iar greutatea este de 1500 - 1900 g în cazul masculului și de 1800 - 2500 g în cazul femelei.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen Clanga derivă din cuvântul grecesc vechi klangos, care înseamnă „pasăre de pradă țipătoare/zgomotoasă” (de la verbul klazo – a țipa, a scoate sunete ascuțite). Clanga provine și din latina medievală, din verbul clangao (clangere) făcând trimitere tot la caracterul vocal al speciei („țipătoare”, „stridentă”).
Localizare și comportament
Distribuție
Cuibărește discontinuu dintr-un areal restrâns din centrul și estul Europei (Estonia, Finlanda, Polonia, Belarus, Ucraina, Rusia europeană) spre est, prin zona de taiga/pădure a Rusiei și Siberiei de Sud (inclusiv nordul Kazahstanului), până în nord-estul Chinei și posibil în numere mici în Pakistan și nord-vestul Indiei. Iernează pe o suprafață foarte vastă, cuprinzând Europa de Sud și de Sud-Est, Bazinul Mediteranean, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și de Est (până în Kenya) și mare parte din sudul Asiei.
Fenologie
Specie migratoare, pe distanțe lungi în majoritatea arealului său. Migrația de toamnă către cartierele de iernare are loc în perioada octombrie - noiembrie. Revenirea la locurile de cuibărit din zona temperată se desfășoară primăvara, de la sfârșitul lunii februarie până în aprilie. În România, specia nu cuibărește, apare doar în perioada de pasaj și iernare, cel mai des fiind observată în Delta Dunării, iarna.
Habitate
Preferă pădurile umede de foioase sau mixte din zone joase (păduri aluviale, zăvoaie, păduri mlăștinoase), adiacente zonelor umede deschise cum sunt fânețele umede, turbăriile, lacurile, mlaștinile sau luncile inundabile ale râurilor, unde își procură hrana. În cartierele de iernare utilizează un spectru mai larg de zone umede deschise: delte de râuri, lacuri de baraj, zone de coastă, mlaștini, terenuri agricole irigate și chiar regiuni mai aride.
Hrană
Specie oportunistă, prada fiind variabilă în funcție de disponibilitate. Hrana constă în principal din mamifere mici și medii (mamifere atașate prin ecologia lor de habitate acvatice/umede, popândăi etc.), păsări (rațe, lișițe, limicole etc.), amfibieni, reptile și pești. Consumă deseori hoituri (stârvuri de animale mici și medii), mai ales în sezonul rece, și practică frecvent cleptoparazitismul (fură prada de la alte păsări răpitoare).
Alte informații
O problemă ecologică și genetică majoră la limita vestică a arealului (Europa Centrală și de Est) o reprezintă hibridizarea frecventă cu acvila țipătoare mică (Clanga pomarina), din cauza declinului numeric al populației de acvilă țipătoare mare și suprapunerii habitatelor.
Populație
Populația globală este estimată la 3.900 - 10.000 de indivizi maturi (echivalentul a aproximativ 2.600 - 6.700 perechi). Populația europeană este estimată la 960 - 1300 de perechi, tendința populațională la nivel european fiind descrescătoare. Tendința generală a populației este de declin continuu la nivel global, specia fiind încadrată pe Lista Roșie a IUCN în categoria Vulnerabilă (VU).
Reproducere
Este o specie monogamă, teritorială și cuibărește solitar. Cuibul este construit de ambii parteneri și este o structură voluminoasă din crengi, căptușită cu frunze verzi sau iarbă, amplasată de obicei în treimea superioară a arborilor înalți din păduri umede. Cuiburile pot fi folosite mai mulți ani la rând, dar multe perechi preferă să folosească alternativ 2-3 cuiburi. Depune 1 - 3 ouă (cel mai frecvent 2) în aprilie - mai. Incubația durează 41 - 44 zile și este asigurată în principal de femelă. Puii părăsesc cuibul la vârsta de 60 - 67 zile, dar rămân dependenți de părinți încă câteva săptămâni. Cainismul apare frecvent, puiul mai mare eliminându-l adesea pe cel mai mic.
Amenințări și măsuri de conservare
Printre principalele amenințări asupra speciei se numără: pierderea și degradarea habitatului de cuibărit și hrănire prin desecarea zonelor umede, defrișări, reamenajări hidrotehnice și intensificarea agriculturii/silviculturii; deranjul uman în perioada de reproducere cauzat de exploatările forestiere; hibridizarea cu acvila țipătoare mică (Clanga pomarina); mortalitatea directă din cauze antropice: împușcarea ilegală (în special pe traseele de migrație), otrăvirea accidentală și electrocutarea sau coliziunea cu liniile electrice.
Măsurile de conservare relevante pentru această specie sunt: protejarea legală strictă a speciei și a habitatelor de cuibărit prin includerea în arii protejate (Natura 2000, rezervații naturale); interzicerea exploatărilor forestiere în apropierea cuiburilor active în timpul sezonului de reproducere; refacerea ecologică și restaurarea zonelor umede desecate; izolarea liniilor electrice periculoase din zonele cheie de migrație și iernare.
