Charadriiformes > Scolopacidae > Specia Tringa erythropus
Expand pic

Fluierar negru

Tringa erythropus

Deschide galerie
Foto: Paul Țibu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulCharadriiformes

FamiliaScolopacidae

Specia Tringa erythropus

Descriere

Este o specie de limicolă (păsări de țărm) de talie medie. Nu există dimorfism sexual. Coloritul în penaj nupțial este negru intens pe cap, gât și abdomen și negru cu pete albe pe spate. Penajul de iarnă este complet diferit, gri pe spate, cu pete mici albe pe părțile laterale și albicios pe piept și abdomen. La păsările tinere coloritul general este maroniu, cu pete mici albicioase pe spate și cu barații pe piept și abdomen. Ciocul este caracteristic, foarte lung, subțire și ușor curbat în jos doar în secțiunea terminală. Picioarele sunt portocalii la păsările tinere, roșii intens în penaj de iarnă și negre în penaj nupțial. Lungimea corpului este de 29 - 33 cm, anvergura aripilor este de 61 – 67 cm, iar greutatea de 97 – 230 de grame.

Etimologia denumirii știintifice

Numele de gen provine din grecescul trungas – o specie de pasăre de țărm cu târtiță albă ce își balansează coada, menționata de Aristotel (identificare incertă). Numele de specie provine din cuvintele grecești erythros - roșu și pous - picior, cu referire la coloritul picioarelor în penajul de iarnă al speciei.

Localizare și comportament

Distribuție
Specie palearctică cu distribuție foarte largă, cuibărind din nordul Europei (Scandinavia), până în estul extrem al Siberiei, în regiunile Arctică și Sub-arctică. Iernează în sudul Europei, în Africa în zona de coastă a Mediteranei, la sud de Sahara, în zona Orientului Apropiat și sudul Asiei. În România este prezentă pe tot teritoriul țării (cu excepția zonelor înalte) în perioadele de migrație, mai frecventă și în numere mai mari în afara arcului Carpatic.
Fenologie
Nu cuibărește în România. Este prezentă doar în perioadele de migrație din primăvară și toamnă. Unele exemplare sunt prezente și în timpul verii, probabil indivizi necuibăritori sau juvenili proaspăt sosiți din zonele de cuibărire.
Habitate
Cuibărește în zonele umede subarctice și arctice, din regiunea de tundră. Preferă habitate umede deschise, precum mlaștini, turbării cu tufișuri puține, zonele de păduri rare de mesteacăn de la marginea tundrei. În migrație poate fi întâlnită pe toată suprafața țării, pe marginea habitatelor acvatice (lacuri, margini de râu), unde găsește suprafețe potrivite pentru hrănire: zone mâloase cu apă de mică adâncime.
Hrană
Este o specie carnivoră, fiind legată de hrana disponibilă în zonele de mal: nevertebrate acvatice (insecte, viermi, gastropode, crustacee), păianjeni, uneori mormoloci sau pești de talie mică.

Populație

Populația mondială a speciei este estimată la 110 000 - 270 000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 20 500 – 54 000 de perechi. Având o populație atât de mare și un teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată ca ”Risc scăzut”. Tendința la nivel european este considerată stabilă.

Reproducere

Perioada de reproducere începe în mai sau iunie, în funcție de condițiile climatice. Depunerea ouălor are loc începând cu luna mai până în mijlocul lunii iunie (în funcție de condițiile meteo și zonă), femela depunând de obicei 3-5 ouă, pe care le clocește timp de 23-24 de zile. Puii părăsesc cuibul după 28 de zile. Perechile cuibăresc solitar. Cuibul este construit rudimentar, ca o depresiune în zonele cu smocuri de iarbă, zone cu mușchi sau desiș de sălcii pitice.

Amenințări și măsuri de conservare

Distrugerea zonelor umede în zonele de cuibărit şi mai ales a celor situate pe traseul de migrație și în zona de iernare reprezintă cea mai importantă amenințare la adresa speciei. Suplimentar, poluarea apelor prin folosirea pesticidelor în agricultură şi deranjul determinat de activitățile umane constituie amenințări suplimentare ce afectează populațiile acestei specii.

Galerie poze și ilustrații