Descriere
Este o specie de pescăruș de talie mare. Sexele sunt asemănătoare. gâtul, pieptul, burta și coada albe, partea dorsală gri-deschis, vârful aripilor cu negru. Capul este negru (în penaj de vară), cu un inel alb în jurul ochilor; ciocul galben, masiv, cu o pată roșie și dungă neagră spre vârf, iar picioarele galbene. În penaj de iarnă capul este albicios cu marmorații maronii. Juvenilii au colorit marmorat, cu nuanțe de maro în primul an, apoi în următorii ani penaj de tranziție către adulți. Lungimea corpului este de 58 - 67 cm, anvergura aripilor este de 146 – 162 cm, iar greutatea de 900 – 2000 de grame.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen provine din cuvântul latin/grec larus/laros, care înseamnă pescăruș. Numele de specie ichthyaetus provine din cuvintele grecești ikhthus - pește și aietos - acvilă.
Localizare și comportament
Distribuție
Specie cu distribuție restrânsă în zona estică a Europei și centrul Asiei. În perioada de iarnă distribuția este mai largă, folosind în special pentru hrănire zone mult mai largi (coastele Mării Negre, Mării Caspice, Mării Roșii, Golful Oman, Golful Persic și zona litorală a Oceanului Indian). În România cuibărește izolat, într-o singură locație și anume în Golful Musura, la est de Sulina, pe insula de nisip formată recent prin depunerea sedimentelor cărate în special de brațul Chilia în Marea Neagră.
Fenologie
Este probabil o specie parțial migratoare, multe exemplare rămân să ierneze la noi, în zona litoralului Mării Negre, sau a lacurilor litorale.
Habitate
Este o specie acvatică, fiind legată atât în sezonul de cuibărit cât și în afara acestuia de habitatele acvatice. Cuibărește pe insule sau plaje de nisip izolate, cu vegetație puțină, de pe malul mărilor sau al lacurilor (inclusiv în zone montane, în centrul Asiei). În perioadele de dispersie post reproducere și cele de iernare, preferă litoralele marine, sau lacurile din zonele litorale.
Hrană
Este omnivor, însă se hrănește preponderent cu hrană animală: pești - foarte adesea pești morți, nevertebrate acvatice, nevertebrate terestre, rar păsări, reptile, amfibieni sau micromamifere. Consumă și hrană vegetală, precum semințe sau plante acvatice. Adesea urmărește navele sau caută oportunități de hrană prin porturi.
Alte informații
Este de fapt cea mai mare dintre speciile de pescăruși care cuibăresc la noi - și printre cele mai mari prezente în România, alături de pescărușul negru, care însă nu cuibărește. Face parte din categoria speciilor de pescăruși cu 4 grupe de vârstă.
Populație
Populația mondială a speciei este estimată la 125 000 - 1 100 000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 25 100 – 28 300 de perechi. Tendința la nivel european este considerată în general crescătoare.
În România, mărimea populației este probabil de doar câteva zeci de perechi. Tendința populațională este considerată crescătoare.
Reproducere
Perioada de reproducere începe în aprilie. Depunerea ouălor are loc începând cu luna aprilie, femela depunând de obicei 2-3 ouă, pe care le clocește timp de 25 de zile. Perechile cuibăresc de obicei colonial, cu colonii dense, cuiburile fiind și la aproximativ 40 de cm distanță. Cuibul este construit din resturi vegetale acvatice uscate și pene, fiind amplasat pe substratul nisipos rudimentar excavat. Preferă insulele, pentru protecția împotriva prădătorilor. Substratul este adesea nisip.
Amenințări și măsuri de conservare
Principala amenințare este reprezentată de deranjul reprezentat de prezența turiștilor în locurile de cuibărit. Golful Musura, fiind o destinație turistică, este vizitată foarte frecvent de bărci cu turiști care se duc adesea extrem de aproape de colonie. Suplimentar, dispariția plajelor sălbatice, izolate, prin dezvoltarea de infrastructură turistică, poate duce la deranjul accentuat, urmat de un declin al populației speciei.
