Descriere
Este o specie de pescăruș de talie mică. Sexele sunt asemănătoare. La adulți, gâtul, pieptul și burta și coada sunt albe, iar spatele gri. Vârful aripilor este negru. Picioarele și ciocul sunt roșii. În penaj de vară, capul este maro închis, iar iarna alb, cu o pată neagră în zona urechii. Juvenilii au colorit marmorat, cu nuanțe de maro în primul an, apoi în următorii ani penaj de tranziție către adulți. Lungimea corpului este de 35 - 39 cm, anvergura aripilor este de 86 – 99 de cm, iar greutatea de 195 – 325 de grame.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen provine din cuvântul latin/grec larus/laros, care înseamnă pescăruș. Numele de specie ridibundus provine din latină și înseamnă ”care râde” (cu referire la sunetul speciei, asemănător cu râsul în hohote).
Localizare și comportament
Distribuție
Specie palearctică cu distribuție foarte largă, din vestul Europei (inclusiv Islanda), până în extremul Orient (Japonia, Kamceatka). În nord cuibărește în Scandinavia și Siberia, iar în sud până în Asia Mică și Mongolia. În perioada de iarnă distribuția este mai largă, folosind în special pentru hrănire zone mult mai largi (Atlanticul, Mediterana, Oceanul Indian și Marea Chinei de Est). În România cuibărește în zone cu lacuri mari și ape lent curgătoare, din zonele joase, în special în Delta Dunării, luncile râurilor mari din Bărăgan și Moldova, precum și pe câteva lacuri din Transilvania și Câmpia de Vest.
Fenologie
Este o specie sedentară în România. Însă, este o specie foarte mobilă în afara sezonului de cuibărit, dispersia făcându-se pe arii foarte largi. Iarna, mișcările sunt mai ample, sosind pescăruși din alte zone pentru iernare în România, respectiv exemplarele cuibăritoare la noi pot ierna în alte zone.
Habitate
Este o specie acvatică, fiind legată atât în sezonul de cuibărit cât și în afara acestuia de ape stătătoare sau lent curgătoare, bogate în nevertebrate acvatice și pește de mici dimensiuni. În afara sezonului de cuibărit, exemplarele au mișcări foarte ample, vizitând bazine acvatice aflate la sute de kilometri, inclusiv suprafețe de apă deschise vaste (marine sau oceanice).
Hrană
Specie consumă preponderent insecte și alte nevertebrate, legate în special de mediile acvatice (dar și terestre). Într-o măsură mai mică se hrănește și cu pești de mici dimensiuni. Ca și alte specii de pescăruși, poate fi oportunistă (mai ales iarna), hrănindu-se la rampele de depozitare a deșeurilor.
Alte informații
Iarna, multe exemplare intră în interiorul orașelor, unde apele curgătoare nu îngheață de obicei, fiind atrase de sursa de hrană oferite de acestea (dar și de deșeurile menajere).
Populație
Populația mondială a speciei este estimată la 4 800 000 - 8 900 000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 1 340 000 – 1 990 000 de perechi. Tendința la nivel european este neclară, deși unele populații au înregistrat creșteri semnificative. În România, populația estimată este de 3 500 – 8 000 de perechi. Tendința populațională este deocamdată necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere începe devreme, uneori în martie. Depunerea ouălor are loc începând cu luna aprilie (sau mai), femela depunând de obicei 1-3 ouă, pe care le clocește timp de 22-26 de zile. Puii părăsesc cuibul după 35 de zile. Perechile cuibăresc de obicei colonial, cu colonii dense, cuiburile fiind uneori și la 1 metru distanță. Cuibul este construit din resturi vegetale și pene și este amplasat pe solul rudimentar excavat. Preferă insulele, pentru protecția împotriva prădătorilor. Substratul este adesea nisip sau pietriș pe malul apelor, dar poate fi amplasat și în vegetație sau pe insule plutitoare (plauri).
Amenințări și măsuri de conservare
Principala amenințare este reprezentată de distrugerea habitatului de cuibărit, mai ales unde se fac amenajări hidrotehnice. De asemenea este sensibilă la gripa aviară și poluarea habitatelor acvatice. Niciuna dintre amenințări, însă, nu este semnificativă.
