Columbiformes > Columbidae > Specia Columba livia f. domestica
Expand pic

Porumbel domestic

Columba livia f. domestica

Deschide galerie
Foto: Doru Spac
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulColumbiformes

FamiliaColumbidae

Specia Columba livia f. domestica

Descriere

Porumbelul domestic nu este o specie de pasăre sălbatică, ci un taxon rezultat de-a lungul timpului din indivizii de porumbel de stâncă (Columba livia) domesticiți și eliberați sau "scăpați" în natură. Porumbelul de stâncă a fost domesticit încă din antichitate, mai ales pentru hrană și ca porumbel voiajor, iar de-a lungul timpului, indivizii domesticiți au fost selectați pentru anumite caracteristici ale penajului, astfel că indivizii de porumbei domestici sălbăticiți (Columba livia forma domestica) au o varietate mare de penaj, mulți fiind aproape identici cu porumbelul de stâncă. Penajul asemănător cu porumbelul de stâncă este gri deschis pe spate și pe partea dorsală a capului, gri-albăstrui pe cap, piept și coadă, iar pe aripa închisă prezintă două dungi negre. Alte forme de penaj includ gri pestriț, alb, roz-gălbui, sau gri întunecat complet. Lungimea corpului este de 29 - 35 cm, anvergura de 60 - 68 cm, iar greutatea este de 180 - 355 g.

Etimologia denumirii știintifice

Numele genului provine din denumirea în latină a porumbelului - Columba. Numele speciei provine din cuvântul latin livia - albăstrui.

Localizare și comportament

Distribuție
Porumbelul domestic este răspândit pe aproape toate continentele, cu excepția Antarcticii, fiind transportat de-a lungul timpului de către oameni și apărând astfel populații de indivizi sălbăticiți (specie introdusă). Porumbelul de stâncă (forma sălbatică) cuibărește în Europa în zonele de stâncărie din jurul Mediteranei și în vestul Europei în zonele de coastă. În România este prezent pe tot teritoriul țării cu excepția zonelor montane (doar forma domestică).
Fenologie
Porumbelul domestic cuibărește în România, este rezident și sezonul de cuibărit se întinde pe tot timpul anului.
Habitate
Porumbelul domestic este un taxon sinantrop, cuibărind mai ales în localități, dar și în afara lor unde sunt prezente clădiri (ferme, silozuri, depozite, zone industriale etc.).
Hrană
Se hrănește în general pe sol, preponderent cu semințe de cereale dar și cu alte materii vegetale. În orașe se hrănește de multe ori oportunist, cu diferite resturi de mâncare puse la dispoziție direct sau indirect de către oameni, de cele mai multe ori fiind vorba de produse de panificație.
Alte informații
Columbofilia este activitatea de creștere, reproducere și antrenament a porumbeilor voiajori și a raselor selectate pentru raționamente estetice. Porumbeii voiajori sunt folosiți încă din antichitate pentru transmiterea de mesaje la distanțe mari, mai ales în timpuri de război când transmiterea mesajelor prin intermediul mijloacelor terestre este îngreunată sau imposibilă. Mesajele sunt transmise prin intermediul columbogramelor (mici mesaje scrise punse într-un tub atașat de piciorul păsării). Mai mulți porumbei voiajori au fost decorați în urma acțiunilor acestora în timpul războaielor mondiale, un exemplu fiind porumbelul Cher Ami, care a primit decorația militară franceză - Crucea de război (Croix de guerre).

Populație

Populația la nivel mondial a speciei (porumbelul de stâncă și forma domestică) este de 260 000 000 de indivizi. Populația la nivel European este de 1 000 000 - 22 600 000 de perechi. Se suspectează că tendința populațională la nivel european și global este în scădere în ceea ce privește populațiile naturale. Populația din România care este formată doar din taxonul Columba livia forma domestica este de 1 145 419 - 1 851 573 de perechi, tendința populațională la nivel național fiind nesigură.

Reproducere

Perioada de reproducere se desfășoară pe toată durata anului. Cuibul este construit sub forma unei grămezi superficiale de crenguțe și paie și este plasat de obicei in diferite cavități ale clădirilor, mai ales în acoperișuri. Depune de obicei 2 ouă care sunt clocite pentru aproximativ 18 zile. Puii sunt hrăniți în primele zile de viață cu "lapte de prumbel", un lichid regurgitat din gușă, de ambii părinți, foarte bogat în grăsimi și proteine.

Amenințări și măsuri de conservare

În ceea ce privește populațiile de porumbel domestic, nu se poate vorbi despre conservarea acestui taxon având în vedere originea lui domestică. Populațiile sălbatice de porumbel de stâncă sunt amenințate din pricina pericolului hibridizării cu exemplarele de porumbel domestic.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe Raportarea pe Art. 12 (2020)

Galerie poze și ilustrații