Strigiformes > Strigidae > Specia Strix aluco
Expand pic

Huhurez mic

Strix aluco

Deschide galerie
Foto: Cristian Balazs
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulStrigiformes

FamiliaStrigidae

Specia Strix aluco

01:28

Descriere

Specie de pasăre răpitoare de noapte de talie medie. Sexele sunt asemănătoare (femela fiind ușor mai mare). Capul și spatele variază de la maroniu-roșcat la gri-maroniu. Întregul penaj este pătat, striat fin și cu vermicule închise. Cap mare și rotund. Discul facial este uniform și prezintă o bandă închisă sub formă de pană de despicat pe centru, ce coboară de la creștet până la cioc, printre “arcurile” deschise ale ochilor. Ochii sunt de culoare neagră. Pe frunte prezintă ”extra sprâncene” înguste și albicioase. Aripile sunt late și rotunde, iar coada este dungată fin și difuz. Lungimea corpului este de 37-43 cm, anvergura aripilor este de 81- 96 cm, iar greutatea de 440- 553 grame.

Etimologia denumirii știintifice

Numele de gen provine din limba greacă, unde Strix este numele unei bufnițe, preluat și în latină folosit ca nume al unei ființe mitologice (despre care se credea că suge sângele copiilor). Numele de specie, aluco provine din limba latină și înseamnă bufniță scârțâitoare, făcând referire la sunetele de alarmă pe care aceasta le scoate.

Localizare și comportament

Distribuție
Specia are o distribuție europeană și vest-asiatică. În Europa cuibărește pe întreg continentul (cu excepția Islandei), din zona Mediteranei până în sudul Scandinaviei. În vest ajunge până în Asia Mică și vestul Munților Himalaya. În România, cuibărește pe întreg teritoriul, din zonele joase (câmpie și Delta Dunării) până în regiunile montane.
Fenologie
Este o specie cuibăritoare și sedentară în România.
Habitate
Trăiește în păduri deschise și semi-deschise, în zone stâncoase cu arbori și tufăriș, parcuri, zone agricole cu pâlcuri de pădure. Uneori poate fi observat în grădini și orașe pe clădiri (în hornurile caselor abandonate) sau vânând rozătoare în apropierea gospodăriilor. Este o specie comună în România.
Hrană
Specie carnivoră, se hrănește predominant cu mamifere mici (șoareci), dar consumă și nevertebrate (insecte, viermi, melci). Ocazional se hrănește și cu reptile, amfibieni, pești și păsări mici (precum vrabia de casă). Majoritatea prăzii este localizată după sunet și capturată pe sol după ce a fost urmărită de pe diferite suporturi (în cazuri excepționale poate vâna și din zbor).
Alte informații
Este specia cea mai comună și mai larg răspândită dintre răpitoarele nocturne europene. Precum și în cazul altor răpitoare de noapte, oasele nedigerate ale rozătoarelor pe care le consumă sunt regurgitate sub formă de ingluvii, pe care le putem găsi pe sol în apropierea cuibului.

Populație

Populația mondială a speciei este estimată preliminar la 1 400 000 – 2 400 000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 535 000 – 939 000 de perechi. Tendința la nivel european este considerată necunoscută.
În România, populația estimată este de 20 000 – 60 000 de perechi. Tendința populațională în România este de asemenea necunoscută.

Reproducere

Perioada de reproducere începe devreme, începând cu luna februarie. Depune 2-9 ouă, pe care le clocește femela, timp de 28 - 30 de zile, perioadă în care este hrănită de către mascul. Ecloziunea este asincronă. Puii părăsesc cuibul după 25 - 30 de zile dar rămân în preajma adulților și sunt hrăniți de către aceștia pentru încă trei luni. Cuibărește în scorburi, clădiri abandonate, uneori în cuiburile abandonate de coțofană sau veveriță. Ocupă și scorburile artificiale amplasate dacă cele naturale lipsesc

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe Raportarea pe Art. 12 (2020)

Galerie poze și ilustrații