Descriere
Specie de pasăre răpitoare de noapte de talie medie. Sexele sunt asemănătoare, masculul fiind în medie mai deschis ventral și pe față, de asemenea este mai puțin striat comparativ cu femela. Dorsal penajul este gălbui-maroniu deschis cu striații intense, partea ventrală este alb-gălbuie, pieptul fiind foarte striat iar abdomenul foarte deschis, aproape lipsit de striuri. Aripile sunt proporțional mai lungi și mai înguste cu vârful aproape complet negru. Coada cu dungi late și evidente. Pe cap prezintă două moțuri scurte, vizibile în special când este agitat. Fața este deschisă la culoare, cu pete negre pronunțate în jurul ochilor galbeni. Lungimea corpului este de 33-40 cm, anvergura este de 95-105 cm și are o greutate medie de 200-450 grame masculul și 280-500 grame femela.
Etimologia denumirii știintifice
Atât numele de gen cât și cel de specie provin din limba latină. Asio este numele unei păsări de noapte cu ”urechi” iar flammeus derivă din cuvântul latin flammea care înseamnă de culoarea focului, făcând referire la penajul păsării.
Localizare și comportament
Distribuție
Ciuful de câmp are o distribuție extrem de largă, fiind prezent pe majoritatea continentelor (cu excepția Australiei și Antarcticii). În Europa cuibărește în special în regiunile nordice, boreale și de tundră, în zone deschise și semi-deschise. În zona centrală a continentului european, distribuția zonelor de cuibărit este fragmentată. Exemplarele europene iernează în zone largi din sudul continentului și nordul Africii.
În România specia cuibărește izolat, în număr mic de perechi, în special în Câmpia de Vest și în sud-estul țării (Bărăgan și Dobrogea). În rest, locațiile de cuibărire cunoscute sunt rare și izolate.
Fenologie
Este o specie sedentară în România. În perioada de iarnă numărul exemplarelor crește, prin influx de indivizi din zonele nordice.
Habitate
Cuibărește pe terenuri necultivate, tufărișuri din pajiști precum și turbării. Preferă habitatele deschise, dar în anumite regiuni este prezent și în zone semi-deschise, dar cu spații largi pentru hrănire. Iarna formează adesea stoluri mici.
Hrană
Specie carnivoră, se hrănește predominant cu mamifere mici (șoareci). În mod excepțional consumă păsări mici, lilieci și mustelide. Majoritatea prăzii este localizată după sunet și capturată din zbor. Vânează la nivelul solului. Este o specie parțial diurnă.
Alte informații
Pentru a atrage femela, în perioada de reproducere, masculul execută un dans complex în zbor, cu bătăi din aripi și cântec.
Populație
Populația mondială a speciei este estimată preliminar la 1 200 000 - 2 100 000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 84 900 - 142 000 de perechi. Tendința la nivel european este considerată descrescătoare. În România, populația estimată este de 0 - 30 de perechi. Tendința populațională în România este considerată fluctuantă.
Reproducere
Perioada de reproducere se desfășoară în perioada martie-iunie în emisfera nordică și în septembrie în emisfera sudică. Depune 5-10 ouă, pe care le clocește femela, timp de 26-29 de zile, perioadă în care este hrănită de către mascul. Puii părăsesc cuibul după aproximativ 18 zile dar sunt incapabili de zbor astfel rămân în vegetația din zona cuibului și sunt hrăniți de către adulți. Puii devin independenți la aproximativ 50 de zile după ce au părăsit cuibul. Specia este monogamă pe sezon, acesta depune o pontă pe an, în mod excepțional două. Cuibul este amplasat pe sol și constă dintr-o simplă denivelare căptușită cu ierburi și pene.
Amenințări și măsuri de conservare
În Europa principala amenințare este legată de degradarea și pierderea habitatului cauzat de drenarea terenurilor și intensificarea agriculturii. Alte amenințări sunt reprezentate de: suprapășunat, intensificarea urbanizării, coliziunea cu autovehicule, persecuții și intoxicații datorate folosirii intensive a pesticidelor în agricultură.
