Descriere
Specie de pasăre cântătoare de talie mică, cu coadă scurtă și robustă, picioare întinecate și lungi. Sprânceana deschisă și proeminentă este caracteristică în toate penajele. Târtița maro-gălbuie are pete întunecate, iar restul părților dorsale sunt striate. Albul de la baza cozii este vizibil doar în zbor. Specia prezintă dimorfism sexual redus, masculul are un colorit general mai contrastant. La mascul laturile capului sunt negre-maronii, mărginite de sprânceana albă foarte pronunțată. Gușa și pieptul sunt gălbui-portocaliu. Penele de pe aripă sunt ma întunecate, cu una sau două pete albe vizibile în zbor. Femela are sprânceana alb-gălbuie, lateralele capului maroniu deschis și în mod normal fără pată pe aripă. Lungimea corpului este de 12-14 cm, iar greutatea este de 13- 26 g.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen, Saxicola, provine din cuvintele latine saxum - bolovan, stâncă și collo, colere - a locui. Numele de specie, rubetra, provine din cuvântul latin rubetrum - mărăcine, mărăciniș, făcând referire la preferințele speciei pentru habitatele cu mărăcini.
Localizare și comportament
Distribuție
Specie vest-palearctică, cuibărește din vestul Europei (inclusiv insulele Britanice și Irlanda) până în centrul Asiei. În nord ajunge până dincolo de cercul polar, iar în sud cuibărește inclusiv în zona mediteraneană. În România cuibărește în zonele de deal și submontane, izolat în rest, unde găsește pajiști mai umede.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește de obicei începând cu luna aprilie și pleacă înapoi spre locurile de iernare în luna octombrie.
Habitate
Este o pasăre specifică zonelor deschise, adesea depresionare, întinse. Cuibărește în terenuri necultivate și zone de pajiști de obicei umede (de exemplu: pășuni, malurile lacurilor, pajiști inundate, pajiști cu tufărișuri rare, zone cu mărăcini și smocuri de ierburi înalte) etc.
Hrană
Specie preponderent insectivoră, consumă larve și adulți de: gândaci, fluturi, libelule, muște, albine, furnici, dar și alte nevertebrate (păianjeni, melci, râme etc.). Ocazional consumă fructe mici și semințe, în special toamna.
Alte informații
Masculul poate fi des observat în vârful unui tufiș sau plante ierboase înalte, de unde vânează și cântă. Cântecul este puternic, scurt și rapid. Acesta începe ezitant, apoi accelerează, după care se oprește brusc. Versurile scurte sunt amestecate cu sunete răgușite, note clare, profunde și imitații (uneori emite o variantă ce seamănă cu o presură sură).
Populație
Populația globală a speciei este estimată la 17 200 000-28 500 000 de indivizi. Populația Europeană este estimată la 6 470 000-10 700 000 de perechi cuibăritoare.Tendința populațională la nivel european a scăzut moderat în perioada 1980-2013 (conform EBCC, 2015). Populația din România este estimată la 490 997-702 952 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind considerată incertă.
Reproducere
Perioada de reproducere începe la mijlocul lunii aprilie. Ponta este formată din 4-7 ouă pe care femela le cloceşte 12-13 zile. Puii părăsesc cuibul după 17-19 zile, însă nu sunt capabili de zbor, aceștia sunt hrăniți în continuare de către părinți pentru încă 15-18 zile. Cuibul are forma unei cupe și este construit din iarbă, tulpini, frunze, mușchi și este căptușit cu tulpini fine și păr de animale; acesta este amplasat în tufe de iarbă.
Amenințări și măsuri de conservare
Principala amenințare a speciei este reprezentată de pierderea habitatului de reproducere din cauza intensificării agriculturii (aratul zonelor de pajiște), tăierea completă a tufelor, incendiilor necontrolate și a urbanizării. Tufișurile sunt adesea eliminate din pajiști (obiceiul de curățire a pășunilor și a fânațelor) și din terenul agricol (unificarea parcelelor și eliminarea fâșiilor de vegetație naturală dintre ele). De asemenea, iernile severe din anumite arii de distribuție determină fluctuații ale populațiilor.
