Passeriformes > Acrocephalidae > Specia Acrocephalus palustris
Expand pic

Lăcar de mlaştină

Acrocephalus palustris

Deschide galerie
Foto: Florin Chirilă
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPasseriformes

FamiliaAcrocephalidae

Specia Acrocephalus palustris

02:31

Descriere

Este o specie de pasăre cântătoare de talie mică, ce are penajul cu colorit relativ uniform, dorsal gri-maroniu deschis cu o tentă verzuie, iar ventral este mai gălbui. Gușa este mai deschisă la culoare (albicioasă). Sexele sunt asemănătoare. Lungimea corpului este 13 cm, iar greutatea este 10 - 13 g.

Etimologia denumirii știintifice

Numele de gen provine din denumirea cuvintele grecești akros - ascuțit și kephale - cap (referitor la forma alungită a profilului capului), iar numele de specie provine din cuvântul latin palus - mlaștină - însemnând cel care trăiește în mlaștină.

Localizare și comportament

Distribuție 
Lăcarul de mlaștină cuibărește în zonele temperate din vestul Palearcticii, din vestul Europei și până în zona Munților Urali. În sud ajunge până în regiunile sub-mediteraneene, iar în nord până în sudul Scandinaviei. În România este distribuit pe întreg teritoriul țării, începând din zonele de câmpie, până în zona dealurilor înalte. Lipsește în mare parte din Delta Dunării (prezent doar în partea nordică agriculturalizată).
Fenologie 
Specia cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește la sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai și pleacă spre zonele de iernare în lunile august-septembrie. Iernează în sud-estul Africii.
Habitate 
Cuibărește în zone cu vegetație naturală sau seminaturală din apropierea zonelor umede: întinderi de rogoz sau pipirig, zone cu stuf rar, margini de drumuri, canale sau terenuri agricole cu plante ruderale înalte. Nu cuibărește în zonele umede propriu zise (stufăriș), însă ocupă orice habitat periferic natural sau seminatural.
Hrană 
Este o specie preponderent insectivoră, însa consumă și o gamă largă de nevertebrate (arahnide, melci mici, viermi). La sfârșitul verii și în toamnă, consumă și fructe de dimensiuni mici.
Alte informații 
Cântecul speciei constă din imitarea sunetelor produse de alte specii. Este una din cele mai performante specii imitatoare, masculii încorporând în cântecele lor pasaje de la peste 70 de specii. Majoritatea speciilor ”plagiate” sunt cu distribuție africană (învață cântecele în zona de iernare); învățarea cântecelor pe care le imită are loc în primul an de viață (vara și prima iarnă).

Populație

Populația globală este stimată la 8 750 000 - 15 200 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 4 170 000 - 7 560 000 de perechi cuibăritoare, trendul populațional la nivel european fiind considerat stabil. Populația din România este estimată la 733 455 - 1 139 786 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind crescătoare.

Reproducere

Perioada de reproducere se desfășoară din luna mai până în luna iulie. Depune anual 3-6 ouă care sunt clocite pentru o perioada de 12 - 14 zile. Puii părăsesc cuibul după 15 - 19 zile. Cuibul este o cupă construită din iarbă, mușchi și crenguțe, întărit cu țesătură vegetală, căptușit uneori cu puf de plante și păr și este plasat de obicei în zone cu plante dese (adesea urzici) sau tufe.

Amenințări și măsuri de conservare

Principalele amenințări asupra speciei sunt reprezentate de utilizarea pe scară largă a pesticidelor care reduc resursele de hrană. Suplimentar, managementul nefavorabil al zonelor umede (desecări), cu reducerea suprafeței disponibile cuibăritului poate fi un factor negativ semnificativ.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe Raportarea pe Art. 12 (2020)

Galerie poze și ilustrații