Descriere
Este o specie de pasăre cântătoare de talie medie. Specia prezintă dimorfism sexual redus, masculul având penajul pe cap de culoare gri-albăstrui, iar femela de culoare maroniu. Coloritul general maroniu, cu penajul aripilor maro-ruginiu, abdomenul și piptul mai deschise la culoare (pieptul la mascul cu nuanțe rozalii), iar gușa albă. Picioarele sunt de culoare maro-gălbui, iar ciocul este mare și deschis la culoare la bază. Lungimea corpului este de 13 - 15 cm, iar greutatea este de 14 - 17 g.
Etimologia denumirii știintifice
Numele genului provine din cuvântul latin silva - pădure (cu referire la habitatul cu care sunt asociate multe specii din acest gen). Numele speciei provine din cuvântul latin communis - obișnuit, comun.
Localizare și comportament
Distribuție
Silvia de câmp are o distribuție largă în vestul Palearcticii, fiind prezentă pe întreg continentul European, cu excepția nordului extrem. Cuibărește și în Asia Centrală și de Vest, ajungând până în Mongolia. Iernează în jumătatea sudică a Africii. În România este sitribuită pe întreg teritoriu, din zonele joase până în regiunile de dealuri înalte.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește de obicei începând cu luna aprilie și pleacă înapoi spre locurile de iernare în septembrie.
Habitate
Specia este des întâlnită în zone pajiști sau pășuni, cu tufișuri. Cuibărește și în alte tipuri de habitate, precum margini de localități cu zone verzi abundente sau mozaicuri agricole cu suprafețe naturale între parcele, dar care includ obligatoriu și tufărișuri.
Hrană
Hrana este formată în principal din nevertebrate (insecte, păianjeni, viermi), mai ales în perioada de reproducere. În afara perioadei de reproducere consumă preponderent fructe de mici dimensiuni.
Alte informații
Ca mai toate speciile care iernează în Africa Sub-sahariană, și această specie este influențată puternic de condițiile climatice din zonă. În trecut, specia a suferit un declin major, probabil datorat în mare parte secetei prelungite din Sahel. Apoi a urmat declinul cauzat de schimbările agricole europene. În prezent, populația s-a stabilizat și a înregistrat o ușoară creștere.
Populație
Populația globală este estimată la peste 10 000 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 17 300 000 - 27 800 000 de perechi cuibăritoare. Tendința populațională la nivel european fiind de creștere moderată. În România, populația este estimată la 2 053 226 - 2 580 060 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind considerată stabilă.
Reproducere
Perioada de reproducere începe la sfârșitul lunii aprilie și ține până în luna iunie. Ponta este formată din 4-5 ouă, care sunt clocite de ambii părinți pentru o perioadă de 9-14 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 10 - 12 zile, continuând să fie hrăniți de părinți. Cuibul este construit de ambele sexe constând într-o cupă făcută din crenguțe, ierburi uscate, mușchi, păr și este amplasat în desișul tufelor, la bază, sau în iarba înaltă.
Amenințări și măsuri de conservare
Principala amenințare a speciei în teritoriile de reproducere este pierderea habitatului (tufărișului), dispărând astfel și locurile de cuibărit. Tufișurile sunt adesea eliminate din pajiști (obiceiul de curățire a pășunilor și a fânațelor) și din teren agricol (intensificarea agriculturii înseamnă unificarea parcelelor și eliminarea fâșiilor de vegetație naturală dintre ele, cu consecințe devastatoare asupra biodiversității). O altă amenințare este reprezentată de folosirea pe scară largă a pesticidelor, fenomen care duce la reducerea sursei de hrană.
