Descriere
Este o specie de sfrâncioc de talie mare. Dimorfismul sexual este redus. Ambele sexe au coloritul relativ similar: capul și spatele, obrajii și pieptul albe; banda neagră din zona ochilor, caracteristică sfrânciocilor este îngustă și se termină în zona ciocului; aripile sunt negre, cu o pată albă în zona centrală. La femelă, mandibula inferioară a ciocului și negrul din aripă sunt mai deschise la culoare. Lungimea corpului este de 21-26 cm şi are o greutate medie de 41-81 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 30-35 cm.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen Lanius - măcelar, provine din cuvântul latin laniare - a rupe în bucăți (cu referire comportamentul de prădător, de sfâșiere a prăzii); numele de specie provine din cuvântul latin excubitor - santinelă (cu referire la modul expus de a pândi prada de la înălțimea vegetației).
Localizare și comportament
Distribuție
Are o distribuție foarte largă, din Europa centrală (lipsește în peninsula Iberică și Italică), până în centrul Asiei. Pe latitudine, este răspândit din zona Cercului Polar, până în Africa sub-sahariană, iar în Asia inclusiv în Peninsula Arabă și India (însă are foarte multe subspecii relativ bine diferențiate în funcție de regiune).
În România are o răspândire largă în Transilvania și nordul Moldovei. În Câmpia de Vest o întâlnim doar în jumătatea nordică. Înspre sud atinge doar zona Subcarpaților, lipsind în rest.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind sedentară. Majoritatea populațiilor sunt migratoare sau parțial migratoare; unele exemplare coboară probabil înspre zone cu climat mai blând. În perioada de iarnă, numărul exemplarelor crește, prin influx de indivizi din zonele nordice.
Habitate
Cuibărește în habitate deschise, de pajiști sau mozaicuri agricole, cu arbori înalți; uneori și în livezi. Preferă pentru cuibărit habitate cu arbori înalți izolați sau în aliniamente (plopi), inclusiv zăvoaie).
Hrană
Specie carnivoră, se hrănește în special cu vertebrate de talie mică (rozătoare, șopârle, broaște, păsări de talie mică) și insecte de talie mare.
Alte informații
Este cea mai mare specie de sfrâncioc din România și singura sedentară. Probabil că exemplarele din zonele înalte coboară pentru iernare în regiunile joase.
Populație
Populația globală este necunoscută. Cea europeană este estimată la 69 000 - 176 000 de perechi. În România, estimările arată o populație de aproximativ 15 000 - 50 000 de perechi cuibăritoare. Având o populație și un teritoriu de răspândire mare, specia este clasificată ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este considerată ușor descrescătoare, însă datele recente sugerează o accentuare a declinului. În România, tendința populațională este descrescătoare, specia înregistrând un declin din ce în ce mai accentuat în ultimii ani.
Reproducere
Perioada de reproducere poate începe devreme, în luna martie, iar depunerea ouălor are loc începând cu luna aprilie. Femela depune de obicei 4-10 ouă, pe care le clocesc ambele sexe (masculul noaptea). Incubarea durează 14-17 de zile. Puii devin zburători la 23-27 de zile. Păsările cuibăresc izolat, teritoriul unei perechi poate varia în funcție de calitatea habitatului (în special disponibilitatea de hrană). Cuiburile sunt elaborate, cu structură din crengi, căptușite cu materii vegetale, pene, lână etc; sunt amplasate în arbori înalți, la înălțime mare, la ramificația crengilor.
Amenințări și măsuri de conservare
Specia are nevoie de arbori înalți pentru a cuibări, astfel că tăierea acestora din zonele deschise reprezintă o amenințare serioasă. În România, cuibărește foarte des în arborii de pe marginea șoselelor care traversează zonele deschise (în special plopi). Politica din ultima perioadă de a tăia acești arbori (pentru siguranța rutieră), a dus la eliminarea multor locații de cuibărit. Specia este în declin în România, deci este posibil ca aceste acțiuni să fie parțial responsabile. Suplimentar, intensificarea agriculturii, inclusiv utilizarea pesticidelor pe scară largă constituie o amenințare serioasă datorită reducerii suportului trofic.
