Descriere
Este o specie de presură de talie mare, cu un corp masiv și cioc gros. Specia nu prezintă dimorfism sexual. Penaj asemănător cu cel al ciocârliei; pe partea dorsală penajul este gri-maroniu cu striuri întunecate, iar ventral alb-gălbui cu striuri pe laturile gușii, piept și pe flancuri. Coada nu prezintă alb. Picioarele și laturile ciocului sunt roz-gălbui. Lungimea corpului este de 16-19 cm şi are o greutate medie de 32-67 g.
Etimologia denumirii știintifice
Numele genului provine din cuvântul german embritz - presură. Numele de specie, calandra, provine din cuvântul grecesc kalandra/kalandros care se referă la o specie de ciocârlie, făcând referire la asemănarea presurei sure cu ciocârlia.
Localizare și comportament
Distribuție
Este în principal o specie europeană, fiind prezentă pe aproape întreg continentul (cu excepția Scandinaviei și a nordului Rusiei). Cuibărește și în nordul Africii, Asia Mică, Orientul Apropiat și în zonele stepice din partea central-vestică a Asiei. În România specia are o distribuție foarte largă, fiind prezentă în habitate deschise în toate regiunile, cu excepția zonelor montane.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind parțial migratoare (în special în partea nordică a ţării şi în zonele dealurilor înalte). Iarna, o parte din populație formează stoluri și se deplasează spre sudul țării sau migrează spre sudul Europei și nordul Africii.
Habitate
Specia este prezentă în zone agricole deschise, predominant cu cereale, plante de nutreț și leguminoase, în pajiști cu tufișuri, dar și în zone semi-naturale de la periferia zonelor rurale.
Hrană
Hrana constă din semințe (predominant cereale) sau alte părți ale plantelor. Vara, în special în perioada de reproducere consumă un procent ridicat de nevertebrate: insecte mici, păianjeni, melci etc.
Alte informații
Cântecul masculului domină sonor în habitatele caracteristice speciei. Cântecul este caracteristic, o strofă scurtă, repetată, care începe mai ezitant și se termină cu un zornăit accelerat. Masculul cântă din postură verticală, din locuri vizibile și înalte (arbori, tufișuri izolate, garduri, linii de telefonie sau electricitate etc.) cu capul aplecat pe spate și ciocul larg deschis.
Populație
Populația globală a speciei este estimată la 183 500 000- 313 000 000 de indivizi. Populația Europeană este estimată la 18 300 000- 31 300 000 de perechi cuibăritoare, tendința populațională la nivel european fiind considerată în declin. Populația din România este estimată la 1 300 000- 2 600 000 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind deocamdată fluctuantă.
Reproducere
Perioada de reproducere începe în luna martie. Femela depune 1-2 ponte anual, formate din 1 - 7 ouă. Incubația durează 12 - 14 zile. Puii părăsesc cuibul după 9 - 13 zile, uneori înainte de a fi capabili de zbor. Cuibul este construit de femelă, din iarbă uscată, tulpini și rădăcini fine de plante, fiind camuflat de obicei pe sol în iarbă sau printre plantele ruderale din zona terenurilor agricole. Puii sunt hrăniți de către femelă, ocazional poate participa și masculul la hrănirea acestora. Masculii sunt poligami, de obicei, pe teritoriul unui mascul cuibăresc 2-3 femele (în mod excepțional a fost descris un caz cu 18 femele pe un singur teritoriu).
Amenințări și măsuri de conservare
Schimbarea practicilor agricole a diminuat efectivele speciei în mai multe țări europene. Principalele amenințări la adresa speciei sunt legate de intensificarea agriculturii: uniformizarea habitatelor prin unirea parcelelor și eliminarea zonelor naturale dintre acestea, dublate de utilizarea pe scara largă a pesticidelor sunt responsabile principale de declinul speciei în multe țări din Europa. De asemenea, iarna, specia este vulnerabilă la temperaturile scăzute.
